Miercuri, 20 Iunie 2018 17:33

Primul workshop naţional dedicat subiectului poziţiei auditului intern în întreprinderile de stat

Departamentul de Economie şi Politici Publice din cadrul Facultăţii de Administraţie Publică şi Facultatea de Management, în parteneriat cu Asociaţia Administratorilor Independenţi organizează primul workshop naţional dedicat subiectului poziţiei auditului intern în întreprinderile de stat.

 

Rolul auditului intern este esenţial în asigurarea bunei funcţionări a oricărei întreprinderi, de stat sau private. Pentru asigurarea unei activităţi eficiente a auditului intern, relaţiile între consiliul de administraţie, conducerea executivă şi departamentul de audit intern trebuie bine definite. În acest sens, cadrul legislativ trebuie să asigure dezvoltarea unui sistem optim de audit intern în întreprinderile de stat.

Evenimentul se înscrie într-o serie mai largă de întâlniri cu teme din domeniul auditului şi guvernanţei, legate de realităţile şi problemele actuale regăsite pe agendele Consiliilor de Administraţie/Supraveghere din companiile de stat din România.

Dezbaterea va avea loc joi, 28 iunie a.c., între orele 10:00-12:00, la sediul SNSPA din Bd. Expoziţiei nr. 30A, etaj 8, Sala 804.

Panel invitaţi:
Sorana Baciu, Şef Comitet de Audit, Romgaz
Alexandru Lupea, Assurance Leader Romania şi Moldova, Ernst & Young Partner
Conf. univ. dr. Florina Pînzaru, Decan, Facultatea de Management, SNSPA

Moderatori: Ileana Botez, Vicepreşedinte Asociaţia Administratorilor Independenţi, Bursa de Valori Bucureşti; Lect. univ. dr. Adelina Dumitrescu – Peculea, Facultatea de Administraţie Publică, SNSPA

Ultima modificare Miercuri, 20 Iunie 2018 17:36